Nici nu a început
anul 2013 bine că rezultatele arcaşilor clubului Atac Roşiori au şi început să
apară. „Încălzirea” a avut loc pe 26 ianuarie la „Trofeul de iarnă”, etapă a
Campionatului Naţional Indoor, competiţie pe cluburi, în care, la individual
s-au remarcat Mihail Stoian cu două locuri I (arc olimpic şi arc barebow-
copii), Bogdan Dincă, locul I, arc tradiţional Juniori I, Alexandru Stoian,
locul II, arc olimpic, copii, Alexandru Agape, locul II – arc olimpic juniori,
Dar şi Cristian Găvănescu, locul I – arc barebow, juniori. Cu punctele
acumulate, clubul Atac a cucerit trofeul terminând competiţia pe primul loc din
13 cluburi participante.
A urmat apoi, pe
23 februarie, Campionatul Naţional de Arc Tradiţional Indoor, competiţie la
care, tirul cu arcul teleormănean a dat, în premieră, un campion naţional prin junioara
Roxana Burlacu, barebow, elevă la Şcoala Zaharia Stancu şi legitimată la C.S.
Atac Roşiori. Au mai cucerit medalii, Mihail Stoian, argint- juniori, barebow
şi Bogdan Dincă, elev la Colegiul Naţional Anastasescu, bronz la aceeaşi
categorie.
Cea mai recentă
competiţie, Campionatul Naţional Indoor pentru copii şi juniori III,
desfăşurată în zilele de 8-10 martie la Rădăuţi a mai adus două medalii, una de
argint la arc olimpic, categoria copile prin Anamaria Agape, care la doar 9 ani
a reuşit un scor foarte bun, suficient să-şi întreacă adversarele din cluburi
cu tradiţie. O altă medalie, de bronz a fost obţinută de la categoria echipe
arc olimpic, copii, de Anamaria Agape şi Alexandru Stoian (tot de 9 ani). Pe un
onorabil loc 5 s-a clasat şi Mihail Stoian, în primul an de juniorat III.
Calitatea materialelor însă şi-a spus cuvântul, preţul unor săgeţi de concurs
sau a arcurilor high level fiind prohibitiv pentru posibilităţile noastre.
 Urmează, în calendarul competiţional,
concursuri în aer liber, trofee şi cupe care vor fi mijloace de verificare
pentru Campionatele Naţional în aer liber (olimpic, 3D şi Field) la care sperăm
că sportivii roşioreni vor face din nou o figură frumoasă.

Lasă un comentariu